Skip to main content

Recenzie: Te aștept de J. Lynn

                                                           RECENZIE:

     Au trecut douăzeci de minute de când m-am hotărât să scriu recenzia acestei cărți și au mai trecut zece, gândindu-mă cum să încep. În loc să îmi adun gândurile și să pun cap la cap cuvintele, propozițiile, frazele, eu stau și scriu alte cuvinte, aceastea reflectând , normal, bulversarea. Mi-a plăcut atât de mult, dar atât de mult cartea, încât trebuie să îmi analizez bine modul de exprimare. 
     Avery Morgansten și-a dorit să plece cât mai departe de casă, singura cale fiind înscrierea la un colegiu aflat la mii de kilometri depărtare de casa ei, deoarece vrea să scape de ceea ce i s-a întâmplat în urmă cu 5 ani, la o petrecere de Haloween.  După aceea întâmplare, pe când ea avea 14 ani, Avery s-a străduit să nu atragă atenția, deși îi era foarte greu din cauza a ceea ce i s-a întâmplat. Acum, reușin, să plece de acasă, Avery dorește să fie o prezență simplă la cursuri, să nu întârzie la ore, să se asigure că brățara de la încheietura mânii stângi e la locul ei și, prin voia Domnului, să își facă prieteni noi.
Și, cum ne-am obișnuit cu năruirea speranțelor personajelor, e clar că lucrurile nu merg deloc așa cum Avery și-a propus. Fix în prima zi de colegiu, întârzie la oră și dă, din greșeală, de Cameron Hamilton, un băiat superb, bine clădit, înalt, cu ochi albaștri, cu păr ondulat și negru, adus peste frunte, cu o minunată gropiță în obraz și, să nu mai menționez, acel farmec complet adorabil, dulce, fermecător și irezistibil. Ok, ați înțeles unde bat și ați înțeles că îl ador pe Cam, care știe exact ceea ce trebuie să zică și știe și momentul potrivit, ale cărui tachinări au trecut limita frumosului.
  Avery nu vrea să aibă nimic de-a face cu el, de fapt, prezența lui îi încurcă planul de a rămâne în anonimat, în tăcere, însă Cam nu se dă bătut. Cam își continuă atacul, într-un mod ideal, fără să fie nesimțit, dar știind când să adauge un praf de piper peste conversațiile lor.
Când Cam îi cere lui Avey să iasă în oraș cu el, aceasta e cuprinsă de teamă, fiindcă el stârnea în ea sentimente necunoscute, nebănuite, pe care nu dorea nici în ruptul capului să le accepte. Pe lângă faptul că Avery era stresată de prezența năucitoare a lui Cam, începe să și primească mail-uri de amenințare și telefoane care o silesc să-și înfrunte trecut pe care îl voia îngropat, un trecut ce poate distruge tot ceea ce are în prezent, tot ceea ce vrea să aibă.
  Ambele personaje principale: Cam și Avey, s-au confruntat cu probleme grave, în ciuda vârstei lor, însă este o mare diferență între aceste personaje. Cameron a acceptat fiecare greașeală pe care a comis-o și e dispus să  îi povestească totul lui Avery, asumându-și riscul de a fi respins după mărturisirea lui și, deși nu e mândru de ceea ce a făcut, el știe că viața merge mai departe. Cam e bântuit de trecut și remușcări, dar privește înainte, pe când Avery, nu.  Avery a rămas aceeași fată ce se temea de părinții ei, de societate, de trecut, de viață, de oameni, de ea însăși și nu reușește în niciun fel să meargă mai departe, să treacă peste.  Ea nu este bântuită de trecut, ea își păstreză trecutul aproape, dar nu am învinovățit-o pentru acest lucru, având în vedere atitudinea părinților ei, ce o ignorau constant.  Am dedus că lui Avery îi era frică de abandon; îi era teamă că, odată ieșit la iveală adevărul, Cam o va părăsi, o va privi cu alți ochi, ceea ce era complet eronat, întrucât Cam i-a dat motive peste motive care s-o facă să aibă încredere în el.  Îl consider pe Cam cel mai răbdător om de pe această lume. S-a comportat așa frumos cu Avery, a avut grijă de ea când a fost vârâtă în necazuri, a vrut să o asculte mereu, deși ea nu dorea asta și a așteptat. Cam a așteptat-o pe Avery, chiar dacă, uneori, panica ei mă scotea din sărite. 
     Doamne, cât mi-a plăcut această carte, fiecare moment în care m-am supărat pe Avery, pentru că fugea de un băiat bun ca și Cam, fiecare moment în care l-am adorat pe Cam pentru felul lui de a fi(adică în fiecare scenă în care a apărut), fiecare moment în care am râs cu lacrimi, fiecare scenă, fiecare replică, fiecare cuvânt. Totul a fost perfect și asta nu e o minciună, repet încă o dată că îmi voi spune părerea sinceră despre o carte, nu o voi lăuda doar pentru a intra în grațiile cuiva.
Prima carte m-a convins să citesc și următorul volum!

Câteva citate(aș fi scris toată cartea dacă îmi permitea timpul):

 „- Hopa, zise o voce groasă. Ești în regulă iubito?
Zidul nu era deloc un zid. Era un tip. Inima mi s-a oprit și, pentru o secundă înpăimântătoare, o gheară mi se încleștă în piept: n-am mai putut mișca, nici gândi.”

„- Încercarea de a-mi sări în spate e nouă, totuși. Oarecum mi-a plăcut.
Simțindu-mi obrajii în flăcări, l-am repezit brusc:
 - N-am încercat să-ți sar în spate, nici să mă arunc pe tine.
 - Nu? Rânjetul într-o parte rămase. Ei, ce păcat.Ar fi făcut să fie cea mai bună primă zi de școală din istorie.”

„În secunda următoare, băiatul care pusese țestoasa afară era smucit napoi în apartament, iar Cam își făcu apariția în prag, în toată splendoarea lui fără-cămașă. Se plecă și culese de jos mica făptură verde.
 - Scuze raphael. Prietenii mei sunt niște...
Își ridică privirea.
Am încercat să mă dau înapoi, dar era prea târziu.
Cam mă văzuse.
 - ...nemernici.”

 „- Fursecuri?
Mi-am înălțat sprâncenele.
 - Da, eu le-am făcut. Sunt maestrul bucătar.
Din nu știu ce motiv, nu-mi puteam închipui asta.
 - Le-ai copt tu?
 - Eu coc o mulțime de lucruri și sunt sigură că mori să afli totul despre acele lucruri. Dar, în seara asta, au fost fursecuri cu ciocolată și nuci. Sunt rupere, dacă mă întrebi pe mine.”

 „- Ce mama naibii faci aici?
 - Eu...mă uit la stele.
 -Ce?
Se opri lângă mine și se lăsă pe vine.
 - Avery, sunt vreo două grade minus. O să te îmbolnăvești iar.
Am ridicat din umeri și mi-am întors privirea.”

„ - Hei!
 - Hei, ce?
 - Acceptă să ieși cu mine.
 - Tacă-ți fleanca.”

„ - Mai ești alergică și la altceva?
 - În afară de penicilină și de tipii care dau buzna în apartamentul meu? Nu.”

Cartea a apărut la editura Epica și poate fi comandată de aici: Editura Epica

Comments