Skip to main content

Așteptările ireale ale persoanelor care urmăresc un blog!




       Adevărul este că nu ar trebui să scriu această postare, dar nu mă pot abține și țin să lămuresc anumite aspecte.
        Acest blog este o reflectare a gândurilor/preferințelor mele și, ca atare, susțin tot ce scriu pe blog, nu retrag niciun cuvânt. Printre tot ce postez, există și recenzii și aceste recenzii nu sunt scrise ca să mulțumească pe cineva, ca să fie pe placul tuturor. Sunt scrise așa cum știu, cum pot, cum simt, cu sinceritate, uneori mai bine, uneori mai rău, dar nu regret cuvintele spune într-o recenzie. Faptul că am preferințe/gusturi/o opinie nu este o crimă și am dreptul să spun exact ceea ce gândesc în legătură cu o carte, atâta timp cât nu jignesc pe nimeni. Toți suntem diferiți, prin urmare e posibil să nu ne placă tuturor aceleași lucruri.  Da, avem dreptul să le expunem public, dar nu avem dreptul să judecăm părerea altcuiva, atunci când  difieră de a noastră.
        Eu, ca și cititor, nu ca blogger, în momentul în care vreau să aflu opinia cuiva despre o carte, nu caut recenzii mincinoase, care să ridice în slăvi o carte doar pentru că cineva vrea sponsorizare sau are sponsorizare de la editura unde a fost publicată aceea carte. Au fost momente în care am cumpărat cărți pe baza unor recenzii superbe și am cheltuit, spre exemplu, 40 de lei pe o carte ce nu mi-a plăcut. Nu a fost vorba de tema cărții, de genul aborat ci de scriitură și mi-am dat seama că oamenii fac compromisuri mereu, dar nu era drept față de mine. Nu toți avem bani să cumpărăm câte cărți dorim și eu am ieșit în pierdere. Nu m-ar fi deranjat dacă respectivul își exprima opinia, numai că, vorbind cu bloggerul, am aflat că nici nu citise cartea, născocise o recenzie ca s-și păstreze sponsorizarea. Nu e corect! Nu e corect deloc! Când am început să scriu pe blog, mi-am promis că nu o să mint pe nimeni, chiar dacă o să fie o singură persoană care citește, nu o să o mint, deoarece nici mie nu mi-a plăcut să fiu mințită și fraierită.
        În recenziile pe care le scriu punctez diferite aspecte: bune și rele, e dreptul meu și țin cu dinții de el. Am adăugat, la final, aproape mereu că s-ar putea ca pe voi să nu vă deranjeze ce mă deranjează pe mine ori să vă deranjeze ce nu m-a deranjat pe mine, așadar nu înțeleg de ce unii îmi contrazic anumite afirmații din recenzii. Eu nu cer nimănui să fie de acord cu mine, însă vreau să nu mă contrazică, întrucât înseamnă că nu împărțim aceași minte/preferințe dacă nu ești de acord cu ce spun într-o recenzie și asta explică contradicția, dar nu explică automat de ce tu crezi că eu am greșit, spunând acele lucruri. 
        Fără supărare, dar e ca și cum tu(e un exemplu), un mare fan al lui justin Bieber, consideri fanii trupei One direction niște ratați. Nu sunt ratați, au doar alte preferințe.
         Dacă citești acest blog, chiar și o singură postare, trebuie să știi din start că, fiind al meu, reflectă preferințele mele, nu neaprat ale tale, iar asta, cu siguranță, nu mă transformă într-o persoană rea/mincinoasă/care nu are dreptate în ceea ce spune. În final, totul se rezumă la preferințe...

P.S. Eu nu am sponsorizări de la nicio editură, așadar nu se poate spune că ridic în slăvi o carte pentru sponsorizare.
       


și avem dreptul să le expunem public așa cum dorim. Asigurați-vă că genul cărții, ideea, problematica este pe gustul vostru înainte să cumpărați. E posibil să vă placă, e posibil să nu!

Comments

  1. Perfect de acord cu tine! ;-) Mă miră totuşi faptul că există persoane care nu ştiu ce înseamnă să faci recenzie unei cărţi... Nici măcar criticii literari vechi în "branşă" nu pun ştampila pe o carte ca fiind bună sau rea. Îşi dau şi ei cu părerea cât de bine pot, în măsura cunoştinţelor şi a experienţei acumulate. Tu continuă să faci ceea ce faci, fiindcă o faci bine! :-D

    ReplyDelete
  2. Agreed. Nu toate parerile in legatura cu o carte trebuie sa coincida, nu toti vedem aceleasi lucru cand citim o carte. De asta sunt atatea recenzii la o carte, pentru ca sunt mai multe puncte de vedere in legatura cu cartea respectiva. Nu ridici in slavi o carte doar pentru a obtine o sponsorizare. Eu cred ca indiferent daca recenzia este negativa editura respectiva nu si-ar retrage sponsorizarea suntem totusi oameni, iar o anumita tema nu poate fii pentru toti. Nici eu nu am sponsorizare si sincer nici nu cred ca as vrea prea curand una. Nu sunt inca pregatita de responsabilitate. :))
    Ti-am descoperit blogul de curand, dar cred ca recenziile sunt foarte bune. Tot ce conteaza este ca tu sa-ti spui parerea, este blogul tau, deci este opinia ta. Nu cred ca o sa fie ultimul comentariu de genul acesta, tu continua sa recenzezi asa cum crezi ca este mai bine.
    Mult succes in continuare cu blogul.

    ReplyDelete
  3. literaryjungle, Denisa, va multumes ca ati dorit sa va exprimati parerea, conteaza mult. Nici eu nu cred ca o sa fie ultimul comentariu, dar doresc decenta si, de ce nu, sa comenteze public, sa vada toate lumea cum isi sustine parerea, asa e corect. Denisa, multumesc la fel!

    ReplyDelete
  4. Și eu am mai luat astfel de „țepe”, dar tot răul spre bine. Cu cât citesc mai multe cărți proaste îmi dau seamă ce fel de așteptări am de la o carte, dacă toate ar fi bune probabil nu aș avea așteptări și pretenții.
    Că tot vorbim de recenzii ... eu de cele mai multe ori sunt deranjată de recenziile super lungi, dar care nu punctează nimic. Se explică în 4 pagini acțiunea și apoi 3 steluțe din 5. Dar de ce?? Eu citesc de cele mai multe ori o recenzie ca să văd părerea, niciodată ca să aflu ce se petrece în carte.

    ReplyDelete
  5. Sunt total de acord cu tine. In ceea ce priveste ultima afirmatie, mereu caut informatii despre o carte inainte sa o cumpar. Daca se potriveste gusturilor mele, o cumpar, daca nu, nu.

    ReplyDelete
  6. Foarte bine spus! De putina vreme scriu si eu recenzii si imi spun parerea mea personala, nu incerc sa o "infrumusetez", ca sa se fie pe gustul altora.
    Cand vreau sa citesc o carte, cer cat mai multe pareri, ca sa fiu sigura daca mi se potriveste. :)

    ReplyDelete

Post a Comment