Saturday, September 06, 2014

Recenzie: One tiny lie de K.A. Tucker


RECENZIE: 

        Livie Cleary s-a descurcat foarte bine cu moartea părinților ei. Dintre cele două surori, ea a fost cea cu capul pe umeri, s-a menținut pe linia de plutire și nu s-a înnecat în deznădejde. Numai că sora ei, Kacey,  nu îi împărtășește părerile și nu îi place cât de cuminte este, așadar se hotărâște, sprijinită de doctorul Stayner, să o tranforme pe Livie; ea dorește ca sora ei să fie mult mai dezinvoltă, să aibă întâlniri cu băieți și aventuri și să consume alcool, cu limită toate, dar să experimenteze, căci mereu a fost fata bună, ce nu a contrazis pe nimeni, ce alină suferința tuturor și iartă pe toată lumea, dar parcă niciodată nu a trăit pentru ea.

        Livie  este decisă să aibă cele mei bune note și să urmeze medicina, dar sora ei îi zădărnicește planurile, ducând-o la o petrecere cu prea mult alcool. Amețită de shot-uri Jell-O, de  muzică, de atmosferă și de un băiat care îi fură, pe neașteptate, primul sărut, ea ajunge să se trezească a doua zi dimineață cu un tatuaj, aproape goală, lângă sora ei, colega ei de cameră și tipul din seară trecută gol-goluț.

        Urmează un joc de-a șoarecele și pisica, unde Livie nu are de câștigat. Asthon o tachinează, o face să se simtă jenată în public, îi lansează fel și fel de invitații, iar timiditatea ei nu o salvează din supliciul creat de el. Între toate glumele lui, Livie sesizeață și detalii ce nu se potrivesc caracterul pe care îl afișează de colo-colo și confuzia ei în ceea ce-l privește sporește de fiecare dată când îl vede.
        Numai că, Livie îl întâlnește pe Connor, tipulpe care și-l imagina ca și soț, tipul pe care l-ar fi acceptat părinții ei, tipul perfect: bun, sincer, vesel, studios, lângă care și-ar putea construi un viitor.
 Connor, cel mai bun prieten al lui Ashton și colegul lui de cameră, Connor care se poartă frumos cu ea și nu o presează. Cu toate astea, ea se gândește la Ashton.

        Livie este o fată bună, nu a greșit niciodată, nu a făcut prostii și nu a intrat în belele. Eu nu văd nimic rău în asta, dar sora ei mai mare a văzut și chiar dacă înțeleg că anumite fapte pe care le-a făcut la îndemnul surorii ei și a doctorului, au condus-o la persoana pe care o iubește, la conștientizarea faptului că urma orbește sfaturile părinților, sperând să îi facă mândri așa cum îi spuseseră cât erau în viață, nu sunt întru-totul de acord. Care era problema că Livie e cuminte? De ce trebuia să devină o persoană care bea destul de des și uită să se concentreze pe școală? Cu asta nu sunt absolut deloc de acord. Nu sunt susținătoarea abstinenței sociale, nu aprob neapărat uitarea de sine, însă eu nu percep normalitatea în shot-uri, petreceri, nopți pierdute. Da, poate e o chestiune ce ține strict de principiile mele și nu neg  asta, dar e prea mult, eu una nu am înțeles-o pe sora ei; erau și alte modalitați care să o ajute în dezvoltarea și exteriorizarea ei. Livie începe să se schimbe; gândurile ei o iau razna, nu se împacă cu ceea ce este în jurul ei, alegerile luate mai demult nu o mai mulțumesc, preferințele ei se transformă și nu se mai recunoaște. Până și notele ei o iau razna și își amintește că tatăl ei mereu acuza dragostea și băieții, motivând că atenția pentru școală dispare din cauza lor.(Chiar așa a fost!)

        Ashton este băiatul adorat de toate fetele din colegiu, frumos, sportiv, cu zâmbete tentante, pișichere, mereu pus pe fapte mari în ceea ce privește nopțile cu fetele. Deși are o iubită ce locuiește mai departe de el, pare că nu este deloc incomodat de ea, de statut, de relație și toată lumea din campus știe asta. Însă Livie îi dă lumea peste cap și, chiar dacă și-a făcut un scop din a  o tachina- și uneori îl ia valuri, furându-i săruturi- el nu merge mai departe, el îi spune că băiatul potrivit pentru ea este Connor. Aici nu sunt deloc de acord cu el, adică ești apropiat de ea, te comporți ca și cum ești pe puncul să te îndrăgostești și apoi trântești placa aia învechită cu "Ești prea bună pentru mine"! Serios, serios? Ori admitea că o place, ori se oprea din a o ameți cu vorbele lui! Sunt de acord că asta e povestea și era necesar comportamentul pentru a se potrivi cu trecutul și problemele lui, însă totuși...

        Știu că din ce am scris mai sus reiese că nu sunt mulțmită de carte, dar nu e adevărat. În ciuda celor povestite aș putea spune că mi-a plăcut un pic mai mult decât prima carte: s-au întâmplat mai multe aici, am avut parte de replici și mai amuzante, de scene spumoase și de momente cu doctorul Stayner(apare și în prima carte, dar aici devine și mai interesant, făcându-i lui livie viața un coșmar). Dacă prima carte a fost un pic mai dramatică, pe aceasta am văzut-o un pic mai deschisă, un fel de poveste unde personajele trebuie să se răgăsească, să realizeze pentru ce luptă în viață și dacă merită. Personajele nu au fost perfecte, nici nu îmi place să găsesc personaje fără cusur, dar unele alegeri au fost de-a dreptul prostești. Ca să nu mai zic că nu sunt de acord cu triunghiurile amorase...un rău necesar aici, am priceput

        Per total a fost drăguță cartea, genul care te face să zâmbești în momentul în care personajul masculin intră în scenă și înșiră replici ce o împietresc pe fată, este mai mult pentru zilele în care ai nevoie de o poveste romantică, hazlie. Și-să nu cumva să uit- personajul meu favorit este....doctorul Stayner ce apare în ambele cărți.








    

3 comments:

  1. Am ajuns la concluzia ca tu citesti carti care sunt si pe placul meu :D

    ReplyDelete
  2. Numai carti, una si-una! :3 O sa apara si la noi?

    ReplyDelete