Saturday, November 01, 2014

Recenzie: La început a fost minciună de Oana Heller


Descriere:

” La început a fost minciuna” este un roman realist de factură psihologică scris la persoana întâi din cinci perspective narative. În acest roman nu există narator sau entitate omniscientă care să despartă lucrurile pe categorii de bine și rău, fiecare personaj își expune punctul de vedere astfel încât cititorul este forțat să audă mărturiile și gândurile personajelor, să le urmărească acționând, pentru a alege cărui adevăr subiectiv să-i dea crezare și în care personaj să se regăsească.”








        Sunt surprinsă când observ oamenii declarându-și patriotismul. Mulți spun că autorii români nu sunt apreciați la adevărata lor valoare, iar această afirmație nu o pot contrazice. Foarte mulți autori sunt priviți cu ochi critic și, de cele mai multe ori, sunt ignorați. Mă refer, în special, la autorii din zilele noastre care nu urmează linia autorilor consacrați, canonici.  Cititorii și-au format o părere despre autorii români pe baza operelor vechi, cu greutate, ce sunt uneori lecturi obligatorii la școală, cum spuneam, autori canonici. Cu toate că mulți au impresia aceasta, că nu citim ce scriu autorii români de acum,, se întâmplă să se mai și înșele.
       Am văzut cartea Oanei pe librăria mea preferată, o văzusem și la o fată care avea două exemplare și, deși nu știam foarte multe despre ea, mi-am dorit să o citesc. Nu știu de ce, dar am simțit o atracție inexplicabilă față de carte, așa din senin. Apoi am aflat mai multe despre ea, despre poveste, despre temă și ideea abordată. Atunci am fost surprinsă, deoarece românii sunt reticenți la astfel de teme, ceea ce înseamnă că autoarea și-a asumat un risc, a fost curajoasă și, sper eu, a avut încredere în munca ei. Nu sunt genul de persoană care refuză un aliment fără a-l gusta(exeptând cazul în care mirosul te face să leșini), dar recunosc că este prima dată când citesc o carte în care se vorbește despre un cuplu de băieți. Nu am păreri preconcepute, deoarece nu îmi permit să judec concepțiile nimănui, însă, dacă aș fi avut(aici vorbesc despre cei care vor fi reticenți în a cumpăra această carte), m-aș fi prefăcut că sunt habarnistă, că nu știu nimic în ceea ce privește subiectul. De ce? Voiam să văd dacă o astfel de poveste are puterea să mă surprindă, să aducă un element de noutate sau dacă e o înșiruire de cuvinte inutilă. Din fericire, modul în care a fost scrisă cartea, modul de a relata, diferitele perspective ce îți permiteau să vizualizezi un personaj subiectiv, prin prisma lui, și obiectiv, prin prisma altora, diversele tipologii și finalul...îh, m-a lăsat în pom, normal.
        M-a impresionat faptul că autoarea nu s-a grăbit deloc. Sunt descrise foarte bine sentimentele personajelor, tumultul interior, învălmășala de gânduri care îi chinuie și o anumită dualitate pe care ei o acceptă în aceași măsură în care nu o acceptă. Sunt acele personaje moderne, ce trăiesc într-o societate care nu le oferă acel lucru de care au nevoie; sunt limitați de concepții și reguli nescrise, de tradiție și familie. Pe lângă sentimente, am sesizat că lumea personajelor este redată cu exactitate și se vede asemănarea cu realul, cu ceea ce este în lumea noastră: școala, viața de liceean, dorința de a te evidenția printre colegi, petrecerile adolescentine, atitudinea părinților, minciunile copiilor.
        "La început a fost minciună" vorbește despre descoperirea sinelui, despre acceptare, dar și despre felul în care oamenii se conformează la "normalul", impus de alții, la regulile și pedepsele impuse de alții, de societate. Ce aduc toate astea? Îngrădirea asta a mentalității și a ființei? Aduc sentimente de frustrare, nefericire, cele două personaje, membre ale cuplului erau persoane fără un sens al vieții, pentru că refuzau să aspire la ceea ce își doresc. Aspirau la ceea ce le permitea societatea. Eric își acceptase condiția, orientarea, însă nu se fălea cu ea, știind problemele pe care le-a avut în familie din cauza alegerilor lui; chiar voia să se căsătorească, avea peste treizeci de ani și nu mai spera la fericire, la înțelegere. Thomas a venit ca o bombă în viața lui, l-a derutat cu firea lui răutăcioasă, încrezută, dulce, cu inteligența și chipul lui de înger. Practic a distrus toată șarada construită în ani de zile și, fără să-și dea seama la început, a distrus lumea accea plastică a lui, lumea care nu îi oferea nimic.  Nu poți spune: ”Aaa, e o carte despre homosexualitatea și ce poate fi spectaculos la ea?” E spectaculoasă, deoarece realizezi cât de frământați sunt cei cu alte orientări, cât de blamați și luați la mișto. Ce să mai zic, acțiunea se mai și petrece în România! În plus, tipologiile de oameni descrise în care le găsești la tot pasul, limbajul nu este unul pretențios, deși totul curge lin, curat, nu există probleme la acest capitol. De fapt, limbajul este chiar comun, sunt folosite expresii întâlnite mereu în școli, în general.
        Aș putea să spun că personajele principale sunt Eric și Thomas și că, totul se învârte în jurul lor, însă cred că afirmația nu ar fi corectă în totalitate. Celelalte personaje: Vlad, Rebeca, Alis influențează foarte mult deciziile celor doi, întrucât modul lor de gândire, concepțiile și acțiunile condiționează membrii cuplului, le stârnesc diverse emoții, temeri și inevitabil îi manipulează, într-un fel. Atât cunoscuții cuplului cât și societatea îi îngrădeau; nu exista liberatate totală nici în gândire, nici în exprimare. De ce în gândire? Poate aveți impresia că Thomas avea dreptul să gândească orice, nu? Ei bine, avea, însă, gândindu-se la relația aceasta, la bărbatul ce era cu el, ar fi însemnat să recunoască plăcerea pe care o simte și pe care o dorește, iar asta echivala cu ponegrirea lui la liceu, respingerea de către societate.
         Pe de o parte, la început l-am văzut pe Thomas, ca pe un geniu neînțeles, foarte deștept, își punea mereu întrebări despre existența lui, despre sensul lui pe pământ, devenise morocănos, nu se mai distra cu nimeni, nu avea chef de nimic. Apoi, și-a dat seama că, relația cu Eric ar putea fi un experiment și dorea cu tot dinadinsul să aibă un rezultat; atunci l-am simțit machiavelic, întrucât îl manipula pe Eric. Până la urmă, el a înțeles că asta nu e o simplă joacă, o prostie, începea să simtă mult mai multe pentru Eric, îi ducea dorul, voia să converseze cu el, să îl cunoască, să nu fie doi străini. Intenția lui nu fusese să dezvolte sentimente, dar asta s-a întâmplat.
        Pe de altă parte, Eric era complet diferit de Thomas. Un om în toată firea, fără speranțe, convins că trebuie să se așeze la casa lui, deoarece nu o să găsească jumătatea la care visează. Un om oripilat de faptul că a fost atras de un puști, de prietenul vărului său, Vlad, dar, în același timp, uimit de inteligența, teama și pornirile lui ciudate în diferite situații. Eric trecuse prin multe etape, în adolescența, orientarea lui și un anumit băiat îl marcaseră. tot orientarea lui fusese cea care înnebunise toată familia, o ”făcuseră de rușine” și a devenit retras, singura care îl înțelegea fiind Rebeca, mama lui Vlad.
        ”La început a fost minciună” trebuie neapărat citit dacă vreți să râdeți, să fiți uimiți și să încercați să înțelegeți, să deslușiți deciziile unor personaje, acțiunile lor și să vedeți cum este să te simți singur împotriva unor reguli nescrise.
        Să lupți pentru fericirea ta, chiar dacă unii te denigrează sau să trăiești în singurătate pentru totdeauna?
        
Pagina de facebook a romanului: AICI
Puteți să câștigați un  exemplar dacă vă înscrieți AICI

3 comments:

  1. Prin cuvintele tale, cartea pare foarte interesanta. Cred ca daca n-ai fi adus vorba de acel proiect, n-as fi stiut nici in momentul asta de ea. Sper sa o citesc si eu candva!

    ReplyDelete
    Replies
    1. A fost o carte foarte buna, astept continuarea! Merita citita!

      Delete
  2. Chiar pare o carte ce merita citita!!

    ReplyDelete