Skip to main content

Descriere VS Dialog!




        Probabil că titlul v-a dezvăluit, în mare parte, pe ce se axează discuția de azi.  Îmi doream de mult(foarte mult timp) să scriu această postare, de când am citit cartea unui autor român al cărui nume nu-l voi dezvălui  și am fost surprinsă. Nu într-un mod plăcut. Apoi m-am gândit la cărțile ce se aseamănă cu stilul autorului respectiv, le-am luat pe rând și mi-am dat seama că sunt foarte multe romane care merg, în principiu, pe importanța dialogului. Se pare că mulți autori scriu foarte repede un roman, concentrându-se pe dialog și, în același timp, ignorând descrierea. De asemenea, se pare că pe cititori nu prea îi deranjează acest lucru. Dacă i-ar deranja...nu cumva, în recenzii, ar specifica acest mic detaliu? Din nou, se pare că nu. Consider dialogul în exces o portiță de scăpare pentru cei care vor să scrie, termine, publice un roman repede. Nu ignor importanța acestuia, dar orice lucru în exces este dăunător. Din punctul meu de vedere nu poți descoperi universul creat de autor fără descriere.
        Descrierea te apropie mai mult de personaje, de împrejurimi și, cu ajutorul ei te poți integra în lumea așternută pe acele pagini de hârtie. Totul devine real, ea îți alimentează imaginația, așadar tu, cititorul, ești capabil să transformi acele cuvinte în propria ta lume. Am putea spune că ai putere asupra romanului, deoarece manipulezi scrierea, deși asta se întâmplă în mintea ta. Unele informații chiar nu se pot transmite cu adevărat fără descriere. Asta cred eu, alții sunt îndreptățiți să creadă altceva.
        Și atunci ce facem? Poate se înțelege că mie nu-mi place dialogul? Incorect! Dialogul e la fel de important ca descrierea, iar acesta este motivul pentru care îmi place să găsesc într-o carte, modul acela frumos, elegant în care se împletesc cele două moduri de expunere. Dacă știm că excesul dăunează, de ce insistăm pe un singur mod de expunere? Până și, spre exemplu, un aliment sănătos, consumat în cantități foarte mari, devine dăunător, intolerant. Dialogul spumos nu înseamnă nimic fără o descriere temeinică. Am citit cărți, unde descrierea se întindea pe pagini întregi, câteodată, dar mi-au fost oferite informații revelatorii. Ar trebui să vorbesc despre o capodoperă a literaturii române ce m-a fascinat(și conținea multă descriere), însă știu că mulți nu apreciază autorii canonici, așadar voi face referire la o serie din literatura contemporană, pe care o cunoaște aproape toată lumea, în special tinerii. Seria Instrumente Mortale de Cassandra Clare     (Sau Dispizitive Infernale, este exact același stil). Dialogul din această serie este savurat de tineri, de fani și pe bună dreptate. De multe ori râzi pe săturate citind replicile personajelor și îți dorești să îți amintești mereu acele cuvinte care te-au binedispus. DAR! Oare descrierea nu este la fel de bună pentru cititori? Chiar te plictisești citind descrierea? Chiar nu îți pasă de modul în care personajele văd mediul înconjurător sau pe cei din jurul lor? Mi-o fi plăcut mie seria instrumente Mortale, mi-o fi plăcut dialogul, însă mi-a plăcut și descrierea. Descrierea și dialogul se susțin reciproc. O carte fără descriere devine un banal fan-fic(până și unele fan-fic-uri sunt scrise bine, au dialog, descriere și narațiune).
          Sunt curioasă voi ce credeți. Ce preferați? Descriere, dialog sau ambele moduri de expunere într-o relație de egalitate?


Comments

  1. Sunt de aceeasi parere cu tine. Trebuie sa existe un echilibru intre descriere si dialog. Dar, cred ca descrierea este putin mai importanta deoarece cititorul se poate integra in universul cartii si pot fi lamurite anumite lucruri. Dialogul are scopul de a dinamiza actiunea si a adauga umor povestirii.

    ReplyDelete

Post a Comment