Povestea Annei și a lui Bennet continuă în același ritm frumos, simplu, relaxant, ce cucerește inimile romanticilor. Aparent, această serie este lipsită de profunzime, însă trebuie apreciat sentimentul de pace pe care îl conferă cititorului. Într-o lume în care sunt la mare căutare poveștile de dragoste tumultoase, Iubire dincolo de timp și Timpul îndrăgostiților sunt lecturi binevenite, deoarece nu se distrează cu sentimentele tale, ci îți permit să savurezi cu drag întâmplările prin care trec cei doi protagoniști.
Tammara scrie o poveste despre dragoste și ne arată că, indiferent de vreme, sentimentele sunt la fel și se manifestă cu aceeași intensitate.
Talentul lui Bennet îi permite să călătorească în timp, astfel încât să se bucure de prezența Annei, fata din Chicago, 1995, pe care nu ar fi trebuit să o întâlnească niciodată, însă, de când sora lui a revenit acasă, darul său s-a limitat. Acesta poate rămâne în trecut doar pentru scurte perioade de timp și e obligat de circumstanțe să piardă momente importante din viața lui, în prezent, fapt ce complică lucrurile și îi împiedică pe cei doi să fie împreună cu adevărat. În plus, prezentul Annei(din 1995) și cel al lui Bennet(din 2012) nu se oprește, nimic nu stagnează și totul se derulează într-un mod natural, fără ca cineva să aibă puterea să oprească acest lucru. Bennet are prieteni, Anna are prieteni și este posibil ca pentru amândoi să apară pretendenți. Oare distanța care îi desparte are o portiță de salvare pentru ei? Cum ar putea relația lor să se finalizeze într-un mod pozitiv dacă timpul nu poate fi sfidat?
Bennet deține un talent incredibil, el este capabil să călătorească în timp, dar sunt și niște reguli după care se ghidează și, odată încălcate, se produc schimbări majore, ce modifică cursul firesc al lucrurilor. Din moment ce Bennet exagerează cu ale sale călătorii în timp și schimbă cursul firesc al lucrurilor de prea multe ori, apar efecte negative ce-i slabesc talentul, însă și mintea, memoria.
Am și câteva bile negre pentru această carte. Unele momente m-au plictisit, întâlnirile dintre cei doi nu sunt uluitoare și, câteodată, nu te mulțumesc îndeajuns încât să citești în continuare. Călătoria la Paris nu m-a impresionat, dimpotrivă, chiar m-a plictisit nițel(problema pot fi eu, deoarece nu sunt înnebunită după Paris și tot acel clișeu al îndrăgostiților; sunt locații frumoase în Franța, dar se exagerează mult prea mult, dacă mă întrebați pe mine). O altă bilă neagră este cauzată de lipsa explicațiilor. Am impresia că autoarea nu a știut cum să scoată la capăt povestea(pentru a avea un final fericit) și a terminat totul într-o notă drăguță, dar neclară. Se voiau mai multe explicații; doream să știu cum ar fi putut ei doi să aibă un viitor împreună(așa cum se zice, având în vedere finalul primei cărți, dar și anii care îi despart). Asta, chiar nu m-a mulțumit, lipsa de preocupare pentru asemena detalii.
Părerea mea este că, această carte merită să fie citită, mai ales dacă aveți nevoie de o lectură ușoară, deloc complicată, care să vă relaxeze. De asemenea, mărimea cărții o face ideală pentru a fi purtată în geantă/ghiozdan, deoarece nu ocupă mult loc.
Comments
Post a Comment