Tuesday, April 14, 2015

Recenzie: După ce ne-am întâlnit de Anna Todd

„Habar nu am ce fac aici, dar nu mă pot opri. Buzele mele ating buzele lui Hardin şi simt cum el inspiră adânc. Gura lui Hardin are exact gustul pe care mi-l imaginam. Pot simţi aroma subtilă de mentă în momentul în care îşi întredeschide buzele şi mă sărută. Mă sărută de-adevăratelea. Limba lui caldă o caută pe a mea şi simt în colţul gurii metalul rece al inelului din buză. Corpul meu parcă a luat foc; nu am trăit niciodată aşa ceva. El îşi pune palma pe faţa mea, atingându-mi obrajii înflăcăraţi, după care mâinile îi coboară pe şoldurile mele. Se trage înapoi un pic şi îmi dă un sărut delicat pe buze.“

 RECENZIE: 
 
         Aceasta nu este o recenzie în toată regula, întrucât lipsa de timp mă obligă să renunț la multe activități frumoase, cum ar fi cititul și realizarea recenziilor. O să punctez scurt ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut.
Înainte să-mi expun puctul de vedere aș vrea să menționez câteva lucruri. Știu că povestea a fost, la început, un fanfic, însă nu am citit versiunea originală. Știu, de asemenea, că a avut în centru trupa One Direction, protagonisul fiind Harry Styles, însă pe mine nu mă deranjează acest detaliu. Eu o să vorbesc strict despre poveste și opinia mea nu are legătură cu trupa sau cu fanficul(povestea originală).


Ce nu mi-a plăcut:
- Tessa, protagonista nu este bună la suflet, ci cu adevărat naivă(atât de niavă încât aș putea să o numesc fraieră). Nu pot să remarc alte calități, având în vedere faptul că acceptă orice vine din partea lui Hardin. Momentele în care spune că totul se termină și nu mai acceptă comportamentul lui, coincid cu momentele în care deja se gândește că ar putea să îi mai dea o șansă. Mi se pare că nu are niciun strop de tărie de caracter și că este dirijată de Hardin într-un mod evident. Deși ni se spune că Tessa a fost o fată care s-a preocupat de școală și a fost cuminte, comportamentul ei de la colegiu spune contrariul. Pentru o fată cuminte, cu capul pe umeri, consumă destul de mult alcool și are fel și fel de ieșiri. Pentru o fată care îl condamnă pe Hardin pentru felul lui de a fi...îi cade în plasă de prea multe ori.
- Hardin. Ei bine, el este acel bad boy, care pe mine m-a lăsat cu un gust amar. Poate ar trebui să caut eu definiția cuvântului "fermecător" sau "atrăgător", pentru că sigur nu am găsit la Hardin aceste calități. Tot personajul său a fost exagerat, de la înfățișare până la comporament. Este un bad boy cu prea multe defecte și prefer să mă opresc aici.
- Acțiunea se desfășoară extrem de repede în ceea ce privește coordonatele temporale(dacă îmi amintesc bine este vorba despre două luni, undeva pe acolo). Este vorba de atracție la foc rapid, dragoste la prima vedere sau cum vreți să o numiți. Nu m-a deranjat abundența dialogului, mai ales că asta a accelerat ritmul povestirii.
- Probabil cel mai dezagreabil detaliu este modul în care au fost construite personajele. Am înțeles că este vorba de o antiteză(cel bun și cel rău), de un contrast, însă atât Hardin, cât și Tessa reprezintă exagerarea supremă. Ne certăm, ne împăcăm, ne certăm, ne împăcăm și o luam de la capăt. Cam despre asta este vorba.
- Cireașa de pe tort: protagonista noastră(cuminte și drăguță) este îndrăgită de mulți băieți(pe parcursul celor 4 volume) și, spre marea mea mirare, se dovește că nu este o sfântă.(ori e inocentă și nu are habar de ce este în jurul ei, ori are habar și îi place.
- Cu părere de rău, vă spun că nu mi-au plăcut personajele deloc.


Ce mi-a plăcut:
- Pot să spun că, în ciuda celor menționate mai sus, am citit cartea cu o stare de spirit ok. Nu am aruncat-o pe geam și nici nu am închis-o brusc. Se parcurge repede și îndrăznesc să adaug că te captivează, chiar dacă nu ești de acord cu 90% din ceea ce se întâmplă.

8 comments:

  1. Eu una, am citit cartea pe wattpad, tradusa de o fata. Mi-a placut si sincera sa fiu, unele scene erau prea ... si se certau mult, se impacau, din nou si din nou. Dar a fost o carte bunicica. E o poveste de adolescenti si nimic mai mult. Probabil, cand Anna a scris cartea carte, nu pe wattpad, a schimbat unele chestii sau modul in care a fost tradusa e diferit de cel original. Cand voi avea sansa sa citesc cartea o sa-ti spun intreaga mea parere.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, este o poveste despre adolescenti, ai dreptate. Da, am intels ca sunt destul de multe detalii modificate, mai ales ca trebuia sa se indeparteze de persoana cantaretului, insa ideea, cred eu, este aceeasi :) Multumesc ca ti-ai spus parerea, toti avem acest drept. Nu trebuie ca gusturile sa coincida mereu. :D

      Delete
  2. Ma bucur sa aflu ca nu sunt singura careia nu-i plac personajele naive si "sfante".
    Sunt inscrisa pe site-ul pe care a fost publicata prima data de ceva vreme, iar valva pe care a facut-o mi s-a parut doar o...istorie repetata. Pentru mine After este Fifty Shades of Grey si invers. Nimic diferit. Fata inocenta intalneste tipul misterios cu multe secrete care o influenteaza mult si o invarte pe degete cum vrea, plus ca amandoua au fost fanfiction.
    Nu am citit After, nu am citit Fifty Shades, dar le stiu in mare pentru am prietene care m-au innebunit pur si simplu, iar motivele pentru care le-am ocolit sunt exact ceea ce ai enumerat mai sus. Exista prea multe aspecte negative peste care nu as putea sa trec atat de usor.

    Iti multumesc foarte mult pentru recenzie! Aparent, nu sunt nebuna.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, nu esti nebuna! Intr-adevar si eu le-am comparat la un moment dat, mai ales ca vad relatii abuzive(sa zic asa) in ambele serii. Relatii distructive, bazate pe manipulare si slabiciune, cam asa am perceput eu totul. Acel cerc in care se invart personajele nu aduc niciun beneficiu pe plan sentimental.
      Iti multumesc ca ti-ai spus parerea!

      Delete
  3. N-am citit nici varianta de pe watt, dar nici pe aceasta. Dar ma bate gandul sa o citesc. Acum nu mai sunt asa de sigura, dupa prezentarea ta. Mai ales ca am constatat ca ne asemanam la gusturi. Deci, ce-mi recomanzi? :))

    ReplyDelete
  4. Vreau si eu link-ul cu povestea Dupa ce ne-am intalnit de pe wattpad va rog

    ReplyDelete
  5. Vreau si eu link-ul cu povestea Dupa ce ne-am intalnit de pe wattpad va rog

    ReplyDelete
  6. Eu am incepus sa citesc primul volum, dar pe la jumatea cartii m-am lasat pagubasa. Nu-mi place faptul ca, asa cum spui si tu Cristina, protagonista este naiva iar finalul este foarte previzibi. Ma tot gandesc sa o citesc din nou, dar......we will see :)

    ReplyDelete