Recenzie: Never Never 2 de Colleen Hoover and Tarryn Fisher

“Never forget that I was your first real kiss. Never forget that you’ll be my last.
And never stop loving me between all of them.
Never stop, Charlie.
Never forget.”

RECENZIE:

Recenzia primului volum: AICI

     Never Never, al doilea volum al seriei, aduce în atenţia noastră, a cititorilor, mai multe detalii care ne derutează, dar ne şi ajută să realizăm un scenariu propriu. Dacă în primul volum pierderile de memorie a celor doi sunt absolut bizare, în al doilea volum Silas învață care este mecanismul acestora și înțelege că este prins într-o cursă contracronometru. 

     Începutul volumului îl înfățișează pe Silas, care se trezește în mașină absolut debusolat, întrucât nu își amintește nimic, nici măcar numele lui. Ajutându-se de notițele pe care el și Charlie le-au scris, acesta reușește să își adune gândurile. Însă Silas nu are timp să se lamenteze, deoarece Charlie a dispărut și sora ei consideră că el ar trebui să știe ce s-a întâmplat cu aceasta. Silas înfruntă multe probleme, e nevoit să discute cu persone pe care le cunoaște, însă nu își amintește cine sunt acestea; este precaut, încearcă să se eschiveze( orice cuvânt greșit, orice ezitare i-ar face pe alții suspicioși în privința lui). E obligat să păstreze aparențele, astfel încât nimeni să nu afle ce se întâmple cu el. În plus, nimeni nu ar crede povestea lui, așadar el nu își permite să comită greșeli. El culege informații cu ajutorul unor notițe, scrisori, jurnale și pune cap la cap evenimente.

     Charlie.... Cu ea este altă poveste. La finalul primului volum Charlie se desparte de Silas și dispare. Acum o descoperim pe Charlie închisă într-o cameră, ce se presupune a fi a unui spital. Fiind constant obligată să consume pastile, Charlie este complet desprinsă de persoana ei. Nu își amintește nimic, precum Silas, doar că ea este și captivă într-un loc necunoscut. Deși nu are habar cine este, ea își dă seama că ceva nu este în regulă, că acesta nu este un spital și că ea nu este o pacientă. Singurul lucru ce îi amintește de viața ei, dacă pot spune așa, este visul: Charlie îl visează pe Silas.

     Acțiunea nu evoluează mult în acest volum. De fapt, ne sunt prezentate fragmente din trecut, având în vedere că singura opțiune a lui Silas de a descoperi cine e Charlie și unde ar putea să fie sunt acele scrisori. Cred că acele scrisori sunt amprenta lui Colleen asupra cărți(nu este singurul detaliu care amintește de modul ei de a scrie, însă mi-au captat atenția). Personajele, Silas și Charlie, mi se par ale lui Colleen, mi se pare că ea le-a construit. Nu m-am plictisit absolut deloc, chiar dacă totul se învârte în jurul acestei amnezii și nu se întâmplă ceva extraordinar în volumul acesta, a fost o plăcere să citesc, dialogul a predominat și a impus un ritm dinamic. Descrierea a cam lipsit, dar nu pot spune că a fost un minus. Prea scurt a fost volumul, asta e nemulțumirea mea(nemulțumire apărută și la primul volum). Finalul m-a lăsat în pom(situație similară în ceea ce privește primul volum) și chiar sper ca ultimul volum să fie mult mai consistent.

Eu am reușit să dezvolt o terorie în privința celor doi, însă nu sunt siugră că am dreptate.