Friday, April 01, 2016

Recenzie: Our Demons, Best Friends de Diana T. Scott

Ava and Sebastian are two medical residents who in a perfect world, would really like each other. But both of them are closely watched by their demons. Their baggage is not light - Ava has hers carefully folded in vacuum bags to occupy as little room as possible; Sebastian wears his like a lead armor that makes him slouch sometimes. They like each other, but how are their demons going to get along?



Am dat de această carte, uitându-mă pe instagram, mai precis pe instagramul Antoniei. Primul lucru pe care l-am observat a fost coperta, normal; această copertă care îmi place atât de mult, încât nu am cuvinte. Iar titlul? Hai să fim serioși, titlul e foarte catchy. Când Antonia mi-a spus că autoarea este româncă am crezut că am citit eu greșit, cine știe, dar nu este așa. Da, autoarea acestei cărți este româncă și am avut șansa să citesc Our Demons, Best Friends datorită Antoniei și autoarei. Am primit cartea pentru o recenzie sinceră și exact așa o să fie.
Măi, mi-a plcăut această carte îngrozitor de tare! Pe cuvânt! M-am bucurat foarte mult când am observat că nu numai coperta a fost un deliciu pentru mine, ci și cartea în sine. Diana are un stil foarte drăguț, totul a decurs normal, firesc, everything flows, are ceva care te prinde. E o lectură relaxantă și te face să dai paginile una după alta, fără să-ți dai seama cum trece timpul. În plus, mie îmi place foarte mult acest domeniu și numai Dumnezeu știe câte seriale cu doctori am văzut, așadar părea că povestea e făcută pentru mine.
Cartea urmărește viața Avei și viața lui Sebastian, doi rezidenți care încearcă să supraviețuiască în acest domeniu, unde totul este un talmeș-balmeș. Ca rezidenți, ei sunt priviți oarecum straniu, având în vedere că sunt ca niște bebeluși acolo, cel puțin până se vor acomoda cu ritmul de lucru și presiunea.


Ava, o fată simplă, o roșcată cu mulți pistrui și pielea prea albă. O fată care încearcă să reziste și să-și construiască o viață în adevăratul sens al cuvântului. Ava s-a simțit apropiată de acest domeniu datorită surorii sale, Ally, care a decedat. Neputința pe care a simțit-o în fața suferinței surorii sale a făcut-o să aibă aspirații legate de acest domeniu, aspirații pe care, în mare parte, le-a împlinit. Acum este rezidentă la un spital din Chicago și vrea din răsputeri să conteze, să ajute și să învețe cât de mult poate. În tot acest haos îl întâlnește pe Sebastian, un rezident cu un an mai mare, dar și pe Emily, Paige și Miles. Împreună cu cei trei, Ava găsește un apartament, suficient de mare cât să încapă toți, dar suficient de ieftin cât să și-l permită. Totuși, deși aproape toată lumea e prietenoasă, Sebastian e straniu.

Sebastian e de nedescifrat. Nu, nu e tipul morocănos, care face mereu figuri și nu ai idee de unde să-l iei, dar e ceva în neregulă cu el. El are un comportament foarte frumos față de Ava, lucru ce uimește pe toată lumea. De când îl cunosc alții, el a fost un singuratic, excepție făcând Collins, prietenul lui, însă în ceea ce îi privește pe alții... să spunem că alții se lovesc de un perete când dau de el. Tipul brunet, cu părul prins într-un coc, cu tatuaje și un secret dureros care i se citește în privire îi cade cu tronc Avei. Se pare că și Sebastian simte ceva pentru Ava, ea fiind singura persoană care îl face să zâmbească și să se simtă în largul lui.
Problema cu cei doi este trecutul pe care nu îl pot uita sau îndepărta. Sunt fapte care vor rămâne acolo pentru totdeauna și numai ei pot decide dacă există un viitor în doi, în ciuda durerii care îi apasă.


Cartea mi-a plăcut mult, deși există unele detalii ce nu îmi plac în general, nu îmi plac atunci când le întâlnesc în alte cărți. aici, totul s-a legat, părea că așa trebuie să fie. Sunt genul de cititoare care apreciază descrierea și aici a existat mai mult dialog, da, așa se explică ritmul alert, dar pe ici și pe colo merita să existe mai multă descriere, mai ales în unele scene. Exista riscul să devină plictisitor dacă se insista mult pe detalii medicale, dar în rest ar fi fost ok. În ceea ce privește cartea nu pot spune că lipsa descrierii m-a deranjat mult, de fapt nu prea m-a deranjat, nu știu ce a fost cu mine. Our Demons, Best Friends chiar a fost genul de carte catchy, care te face să treci peste anumite lucruri, mai ales că personajele au fost minunate, absolut toate personajele. Deși trecutul celor două personaje principale era trist, cartea îți dă o stare de bine, datorită tuturor întâmplărilor și a poveștii în sine. În plus, e o carte așa dulce, naivă, dacă pot spune așa, chestie ce n-am mai întâlnit-o de foarte mult timp. Dacă mi-a întipărit zâmbetul pe chip și mi-a conferit acel entuziasm... da, merită, merită, merită!

1 comment:

  1. M ai facut curioasa. Spre deosebire de tine mie nu prea imi plac cartile cu multa descriere. Ma cam plictisesc....la un moment dat :)

    ReplyDelete