Recenzie: Născută din fum și os de Laini Taylor

"A fost odată ca niciodată când un înger și un demon s-au îndrăgostit.
Și nu s-a sfârșit deloc bine."


     Editura Epica, mulțumesc mult pentru șansa de a lectura acest volum.






     Uălele, stați așa să-mi trag sufletul înainte să înșir cuvinte pe această "pagină de hârtie." Cartea m-a ținut trează o noapte întreagă, întrucât nu am fost capabilă să o las din mâini nici măcar atunci când ochii mei au obosit, nici măcar atunci când deja somnul începea să mă fure. Nu, am zis nu și nu, domnule, eu stau să citesc Născută din fum și os, mai ales că ajunsesem la o parte interesantă, momentul acela crucial pe care fiecare cititor îl așteaptă, acel moment în care secretele dispar. Așadar, cum puteam eu să las cartea jos? Sigur n-aș fi adormit, gândindu-mă ce și cum, astfel încât am zis să nu mai lungesc treaba, să citesc romanul și apoi să dorm liniștită.

     Născută din fum și os este povestea unei iubiri interzise, povestea unor lumi magice, în care demonii și îngerii nu întruchipează personajele întâlnite în multe alte cărți. Printre bătălia dintre bine și rău, unde războiul îngerilor și al himerelor fac ravagii de mii de ani, se înalță aceea poveste de dragoste care este damnată încă de la început.
     Laini Taylor a conturat aceste lumi într-un mod superb, fapt care îmi face mie viața grea, întrucât am atât de multe lucruri de spus, dar nici nu vreau să detaliez totul. Cartea are un farmec aparte; înafară de povestea acestei iubiri, care nu ar trebui deloc privită superficial ( oh, vai, asta-i încă o poveste de dragoste între un înger și un demon), pentru că nu este, Născută din os și fum este o carte despre modul în care te poți ghida după aparențe și poți judeca ceva, etichetându-l într-un fel total eronat. Îngerii știu că himerele sunt monștri, dar nici himerele nu îi consideră mai presus pe ei. Angrenați într-un război fără sfârșit, ambele popoare își revendică dreptul de a fi superiori. Putem spune că sunt două sociețăti care se luptă pentru supremație, fiecare societate în parte fiind convinsă că modul ei de a funcționa este cel mai bun.

- Te-ai întrebat vreodată, monștrii fac război sau rozboiul îi face pe monștri? Am văzut lucruri îngere. Există armate de gherilă care-i fac pe unii puști să-și ucidă propriile familii. Astfel de fapte smulg sufletul și lasă loc bestiei să crească înăuntru. Armatele au nevoie de bestii nu-i asa? Bestiile sunt preferate, ca să facă ele munca oribilă. Și ce-i mai rău e că-i aprope imposibil de recuperat un suflet care a fost smuls. Aproape.


     Și totul se schimbă când un înger este salvat de o himeră...

     Karou este fată cu un păr albastru care întoarce toate privirile, fata care schițează de zor în caietul ei monștri. Vorbește numeroase limbi, deși nu toate sunt omenești, îndeplinește numeroase comisioane misterioase, dar, în rest, este cât se poate de normală, stând de vorbă la cursuri cu prietena ei Zuzana. Sau nu. Deoarece toți monștri schițați de ea sunt reali, sunt familia ei; himerele au crescut-o pe Karou de când s-a născut. Ea nu își cunoaște originile, își amintște doar cum de la început Brimstone, Twiga, Yasri, Issa au fost alături în ea în dugheana în care se fabrică dorințele. Cu toate astea, ea este măcinată de întrebări. Ar vrea să știe cine este, de unde vine și, mai ales, de ce se simte incompletă, de ce are impresia că ceva, acel ceva important, lipsește cu desăvârșire?
Nu trăiește nici în lumea oamenilor, nici în cea a himerelor, este prinsă între, pendulând fără speranță. Până când, într-o zi, pe o alee din Marrakech, îl întâlnește pe Akiva.

     Akiva, îngerul care luptă cu o îndârjire cruntă împotriva demonilor. Îngerul care-și dorește răzbunare, întrucât himerele i-ai distruv viața și speranța unei lumi mai bune, o lume în care războiul să nu mai existe și în care popoarele să conviețuiască în liniște.
     Cu toate că el ar trebui să o ucidă pe Karou exact în clipa în care o zărește pe o stradă din Marrakech, un singur gest al ei îl oprește. Akica este stupefiat, nu înțelege cum amintiri peste amintiri dau acum năvală, împiedicându-l s-o ucidă pe fata care face comisioane pentru Brimstone.
 
"A fost odată ca niciodată o fetiță crescută de monștri.
Dar îngerii au ars intrările spre lumea lor, 
        iar ea a rămas complet singură."

     Nu există un detaliu care să-mi fi displăcut. Personajele diversificate, cu înfățișări unice, lumile și istoria acestora, modul în care sunt guvernate, povestea de dragoste care reprezintă nucleul întregii serii, o poveste care ar putea distruge sau salva popoarele. 
     Descrierea este cu adevărat specială. Eu apreciez foarte mult autorii care se axează și pe descriere, nu numai pe dialog, astfel încât lumile descrise să capete o formă concretă în mintea noastră. Iar felul în care Laini Taylor jonglează cu frazele, cu fiecare cuvânt folosit, în scopul de a reda un cadru pe cât de real, pe atât de mistic, este fermecător. M-a impresionat așa de mult, încât aș vreau să vizitez Praga. De fapt, citind, îmi doream să pot întinde mâna și să ajung acolo.
     Volumul este fabulos din toate punctele de vedere și îl recomand cu drag tuturor.

"Zburară la o înălțime care să-i ferească de a fi zăriți întâmplător peste râu și cârmind în direcția castelului, unde coborâră în cercuri peste catedrala din mijloc. Era o urâciune gotică, scobită și roasă de trecerea vremii ca o stâncă în bătaia furtunilor seculare. vântul sufla, plin de gheață și rea voință, iar Karou trebui s-și adune părul cu mâinile ca să nu-i mai acopere fața. Scoate un creion - același pe care-l agitase războinic la ea?-, își strânse părul colac și înfipse creionul prin el; un obiect bun la toate. Șuvițe albastre evadaseră din coafură și îi dansau pe frunte, aduse de vând peste ochi și lipite de buzele care zâmbeau cu încântare neprefăcută, copilărească."